Bugetarii, plătiți regește față de angajații de la privat: salariul mediu a sărit de 7.000 de lei

de: Alexandru Puiu
14 08. 2023

România are unul dintre cele mai mari aparate bugetare raportat la populație, din Uniunea Europeană, iar din perspectiva costurilor pe care acesta le implică suntem, de asemenea, campioni.

Din nefericire pentru angajații din sectorul privat, salariile la stat sunt mult mai mari decât cele pe care le primesc ei, deși statul nu impune criterii de performanță, pe când firmele în marea lor parte nici nu discută să mai țină un salariat în echipă, dacă nu dă rezultate, nu aduce plus valoare și, desigur, dacă nu primește recenzii pozitive din partea clienților, atunci când lucrează în contact direct cu aceștia din urmă.

Să tot fii angajat la stat. Lefuri mari, performanță nu-ți cere nimeni

La stat, după cum bine știm, aceste lucruri sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Nu lipsesc însă lefurile generoase, primele și sporurile, unele dintre ele făcând subiectul dezbaterilor publice tocmai pentru că în mod evident sunt doar niște tertipuri legale prin care leafa se majorează semnificativ.

Conform celor mai recente cifre publicate de Consiliul Fiscal și citate de Economedia.ro, salariul mediu brut în sistemul bugetar a ajuns, în 2022, la 7.297 lei/lună, cu 4,18% mai mare decât în 2021.

Față de lefurile din mediul privat, salariul mediu brut în sectorul public a fost cu 17,4% mai mare, leafa la privat fiind de 6.216 lei/lună. Comparativ cu anul precedent, salariul mediu la privat este și el în creștere, cu 13,52%.

„Considerând medii trimestriale, salariul mediu brut lunar în sectorul public aferent trimestrului IV al anului 2022 a înregistrat un nivel de 7.377 lei, cu 3,69% mai mult decât în aceeași perioadă din anul 2021, în timp ce salariul din sistemul privat a fost de 6.594 lei, în creștere cu 14,8% față de trimestrul IV al anului 2021”, potrivit celor transmise de instituție.

Salariile bugetarilor atârnă greu de vistieria publică. Referitor la cheltuielile cu salariile din sectorul bugetar și total venituri încasate, aflăm că România e depășită și nu mai ocupă primul loc, însă suntem devansați doar de Malta, cu 30,8%.